Viitorul sorgului, în Turcia

 

Între 6 și 9 februarie, în cadrul salonului agricol Agro Expo, desfășurat la Izmir, standul Sorghum ID a primit numeroși vizitatori. Acest salon de profil are dublul avantaj al unui flux mare de vizitatori, precum și al unei mari diversități a acestora. Astfel, agricultorii, crescătorii de animale, obținătorii de semințe, procesatorii, distribuitorii, oficialitățile și reprezentanții presei au prilejul să se întâlnească frecvent, în cadrul evenimentelor de acest gen. Salonul Agro Expo i-a oferit publicului participant ocazia de a constata complementaritatea culturilor de porumb și de sorg, în Turcia. Porumbul este o cultură de bază în această țară, cu suprafețe estimate să atingă 1 milion ha în acest an, grație unei politici de subvenționare foarte puternice. Însă și sorgul ocupă un loc important, aici, mai ales în regiunea Anatoliei Centrale, care se confruntă cu probleme de ordin hidric. De altfel, pe 20 martie a.c. va avea loc o conferință pe această temă, în orașul Konya, unde Sorghum ID va lua cuvântul, pentru a-i informa pe cei care nu sunt încă la curent, că în zonele cu resurse hidrice limitate, sorgul este o soluție de viitor.

Mai rămâne un mesaj important, care trebuie făcut cunoscut în Turcia: sorgul este bogat în amidon și nu conține tanin. Pentru a informa procesatorii în acest sens, dar și pentru a evidenția, în general, importanța sorgului în furajare, a fost redactat recent un material conținând informații complete în domeniu.

 

 

 

 

Conferință la Konya, în Turcia, pe 5 iunie 2020

Conferința va avea loc în cadrul salonului agricol din Konya – Tarim. Intitulată „Sorgul, o cultură de viitor: avantaje și diverse utilizări”, conferința va fi susținută de trei specialiști francezi, care vor aborda următoarele subiecte:

  • tehnologia de producție a sorgului-boabe și sorgului furajer,
  • piața sorgului și debușeele acestuia,
  • piața europeană a semințelor.

Puteți descărca invitația la conferință, aici.

Continuați?

Agenți economici din industria furajelor: solicitați utilizarea sorgului, în rețetele dvs.!

Nici nu vă puteți imagina câte vă poate oferi sorgul!