Cum ați descrie sorgul, într-un cuvânt?

 

Antoine Bernabé este director executiv în cadrul societății Moulins Pyrénéens, o filială specializată în morărit, a cooperativei agricole Arterris. Foarte prezentă în Occitania și în regiunea Provența-Alpi-Coasta de Azur, societatea Moulins Pyrénéens este formată din întreprinderea Toulousaine des Farines, nu departe de Narbonne, și de Minoterie Mercier Capla, în Ariège.

Grație morilor de mare capacitate pe care le deține Toulousaine des Farines, societatea Moulins Pyrénéens poate măcina 600 t de grâu pe zi, acoperind o zonă de desfacere care ține de la coasta Țării Bascilor până la granița cu Italia.
Directorul întreprinderii ne-a răspuns cu entuziasm la întrebarea noastră: cum ați descrie, într-un cuvânt, sorgul?

« Durabil».

«O alternativă excelentă»

«Nu putem nega încălzirea globală cu care ne confruntăm în prezent», ne spune Antoine Bernabé. «Peste zece sau douăzeci de ani, este posibil ca în regiunea orașului Toulouse să nu mai cultivăm deloc grâu, iar sorgul ne oferă o alternativă excelentă: este o plantă rustică, cu un consum energetic redus; nu necesită un consum mare de inputuri și de apă – iar aceste lucruri sunt avantaje considerabile.

De altfel, sorgul este polivalent: el se pretează atât la panificație (pizza, tortilla, pâine ș.a.), cât și la gastronomie, în general. Un prieten de-al meu, bucătar, a realizat, recent, un fel de mâncare pe bază de sorg, într-un restaurant cu două stele Michelin!»

Către o alimentație hibridă

«Noi am realizat deja teste concludente pentru pâine și risotto din sorg. În 2023-2024, vom încerca să creăm o făină hibridă, formată din grâu, sorg și – poate – câteva leguminoase. Cred că alimentația de mâine va fi una hibridă, scopul fiind acela de a concepe produse cât mai elaborate – dar și gustoase, bineînțeles; e foarte important!

Problema principală a sorgului, astăzi, este ideea preconcepută potrivit căreia sorgul nu este bun decât în furajarea animalelor – în timp ce în Asia și în Africa, oamenii îl consumă de foarte mult timp! Eu am convingerea că sorgul are un viitor frumos.»

Pentru mai multe informații

Continuați?

Sorgul prezintă avantaje nete în domeniul producției de metan

Sustainable Food Summit: către o alimentație durabilă a societății umane