Avantajele sorgului-boabe în furajarea monogastricelor

 

Nu numai că sorgul prezintă o compoziție chimică avantajoasă, însă este și cereala cu conținutul energetic cel mai ridicat, pentru păsări.

Sorgul poate fi inclus în rații până la un nivel de 40 %, ținându-se cont, în același timp, de faptul că acest nivel trebuie adaptat în funcție de stadiul de producție sau de stadiul de creștere al păsării. De pildă, în etapele de început, este de preferat ca procentul de incorporare a sorgului-boabe în rații să fie de maximum 30 %.

Valoarea energetică (în kcal/kg s.u.) a sorgului, înregistrată la cocoși (roșu), prin comparație cu valoarea energetică a porumbului (verde)

 

Includerea sorgului în rațiile furajere ale păsărilor are un efect nesemnificativ, din punctul de vedere al calității organoleptice a cărnii. .

  • —Prin comparație cu porumbul, sorgul conține mai puține xantofile (pigmenți care determină coloritul galben al produsului final). O pasăre furajată cu rații bogate în sorg va produce o carne mai puțin galbenă decât o pasăre furajată cu porumb.
  • —Există piețe care preferă carnea albă. Deși culoarea cărnii poate fi diferită, gustul rămâne același. 

 



Calitățile nutritive ale sorgului prezintă un interes ridicat și în creșterea porcinelor
.

    • —Valoarea nutritivă a sorgului este dovedită. La porcii în creștere și la cei aflați în stadii finale de îngrășare, sporul zilnic adus de sorg este aproape identic cu cel înregistrat la porumb. Sorgul poate fi introdus în rații alături de porumb, grâu și orz. Față de porumb, conținutul nutritiv al sorgului prezintă un nivel de aminoacizi puțin mai ridicat, în timp ce conținutul energetic este ușor mai scăzut.
    • Sorgul poate fi utilizat în toate etapele de producție a porcinelor: în timpul reproducției, în perioada creșterii și în faza de finisare. 
    • —Datorită conținului său de aminoacizi esențiali, sorgul prezintă niveluri interesante de treonină și triptofan. Sub aspectul eficienței, media sporurilor zilnice variază între 98 și 106 %, față de porumb..

 


O compoziție chimică favorabilă

Institutul ARVALIS, în colaborare cu agenția de stat FranceAgrimer, efectuează în fiecare an analize pe sorgul-boabe. Rezultatele indică faptul că din punctul de vedere al compoziției chimice, sorgul-boabe este similar cu celelalte cereale, cum ar fi grâul sau porumbul (vezi tabelul 1 – „Compoziția chimică medie a sorgului, grâului și porumbului”).

  • Conținutul de amidon al sorgului (sursă de energie) reprezintă 74 % din substanța uscată; el îl depășește pe cel al grâului și este egal cu cel al porumbului.
  • —Conținutul proteic al sorgului (care se situează, în medie, la 11 %) poate varia între 10 și 12 % – în cele mai bune cazuri – dar este și el la fel de interesant.

 

Compoziția chimică a sorgului, grâului și porumbului

% S.U.Sorg Grâu Porumb
Amidon74 69 74
Proteine 11 12 9
Materii grase3,5 1,8 4,2
Pereți celulari8 11,5 9,5
Total zaharuri1,3 2,9 1,9

Descărcați documentul complet

 

Continuați?

Sfaturile unei specialiste, privind combaterea eficientă a buruienilor

În perioada februarie-martie, sorgul a fost purtător de cuvânt în numeroase țări.