Un sector angajat pe direcția unor debușee de viitor

Încă de la primul congres european al sorgului, din 2016, în jurul acestei culturi a apărut o adevărată dinamică. În 2017, era înființată organizația Sorghum ID, asociația europeană a sorgului, formată din entități și societăți din diverse sectoare ale sorgului. În 2018, în Italia, avea loc cel de-al doilea congres al sorgului. Anul acesta, gazda celei de-a treia ediții a acestui congres a fost Franța. Reușita acestei a treia ediții demonstrează interesul crescând pentru cultura sorgului.
- Un public-record: 170 participanți, veniți de pe patru continente – Europa, bineînțeles, dar și America de Nord, America de Sud și Africa;
- 40 de vorbitori: cercetători, economiști, procesatori, agronomi, producători de semințe, climatologi, geneticieni ș.a.
- Un program complet: pe parcursul celor două zile, în cadrul sesiunilor în plen, dar și în cadrul atelierelor, s-au abordat toate subiectele-cheie din sector, prin prezentări de specialitate, foarte bine documentate: economia mondială și europeană a sorgului; avantajele sorgului în contextul schimbărilor climatice; viitorul acestui sector în Statele Unite; perspectivele de progres în domeniul ameliorării; metode de producție și piețe de desfacere.
- Cunoștințe de specialitate și împărtășirea experiențelor: pe lângă prezentări, un rol important l-au avut atelierele și discuțiile în jurul posterelor. În plus, mai mulți procesatori și-au prezentat rezultatele, iar unii dintre ei au pus la dispoziția celor interesați și produse pentru degustare.
- Toate prezentările realizate în cadrul congresului vor fi disponibile în curând pe situl nostru.
Continuați?
Situl cu cea mai bună comunicare și cel mai bine documentat, din domeniul sorgului

Agricultura și provocările climatice și ecologice
