Sorgul valorifică remarcabil apa din sol graţie sistemului său radicular performant şi reglării evapotranspiraţiei sale. Nevoile sale sunt moderate (în jur de 400-500 mm) şi are o bună rezistenţă în condiţii de deficit de apă. În solurile cu adâncime medie, necesarul de apă al sorgului este net inferior celui al altor culturi de primăvară.
Cultivarea sorgului poate ajuta la reducerea prezenţei anumitor paraziţi. Astfel, printre altele, sorgul este recunoscut pentru efectele sale de combatere a nematozilor. De altfel, poate fi cultivat în zonele în care există o prezenţă foarte crescută a dăunătorilor Diabrotica (Europa Occidentală) şi Macrophomina (Europa de Sud).
Unul din motivele care l-au determinat pe Marco Bergami, un agricultor din Italia, să introducă sorgul în rotațiile sale este legat de modificările climatice. Însă pe lângă acest aspect, este vorba și de o cultură rentabilă, care motivează.
100 – 150 kg de azot şi 60 kg de fosfor şi potasiu sunt suficiente pentru a atinge cea mai bună performanţă. Şi o mare parte revine în sol după recoltă: 40 % din azot, 80-85 % din potasiu şi 20-30 % din fosfor. Aportul va fi determinat în funcţie de obiectivul de performanţă.
Cu un sistem radicular foarte dezvoltat, capacitatea de a încolţi în plină vară şi o producţie ridicată de biomasă, sorgul are numeroase atuuri în cadrul rotaţiei culturilor: protejează solul vara şi ajută la eliminarea buruienilor în culturile următoare graţie concurenţei exercitate de capacitatea sa ridicată de acoperire. Sorgul, ca plantă care precedă o cultură de primăvară, are avantajul de a reduce pe timp de iarnă eroziunea solului şi lesivarea azotului, dar şi de a conserva structura solului.
Una dintre particularităţile sorgului este de a fi o plantă „în C4”, ca şi porumbul şi trestia de zahăr. Graţie acestui mecanism, planta are performanţe mai bune de fotosinteză, chiar şi în condiţii uscate sau la temperaturi ridicate.
