Lichiorul de sorg – cu moderație

 

Ca să treci de la vinul de banane la lichiorul de sorg ai nevoie doar de un pas. Este ceea ce a făcut Justin Faida în 2019. Societatea lui se află în departamentul Essonne și se aprovizionează cu cereale de pe plan local. Clienții apreciază prima lui producție de băuturi cu conținut foarte scăzut de alcool și o aromă aparte.

Justin Faida nu se află nici pe departe în etapa încercărilor. După o carieră de jurnalist în Rwanda, după războiul din 1994, și-a căutat un alt domeniu de activitate. S-a decis să se lanseze în producția de sucuri și băuturi alcoolice pe bază de fructe: banane, ananas, ghimbir, mango, flori de hibiscus ș.a. După ce a venit în Franța în 2007, a decis să continue această activitate și și-a creat propria societate – PHC Jus – profilată pe procesarea produselor exotice. Din acel moment, a început să testeze diverse materii-prime, pentru a-și lărgi gama de sucuri și băuturi alcoolice. „Foarte rapid, am devenit interesat de sorg. La început, mă aprovizionam de pe piața din Rungis cu semințe de sorg din Mali, pentru că nu le găseam pe plan local. Însă după o perioadă de căutări, am aflat că un agricultor vecin, Eudes Coutté cultivă sorg. I-am vorbit de proiectul meu și a fost de acord să-mi furnizeze câteva kilograme de semințe de sorg.” Și așa a început aventura sorgului, pentru mine.

Semințe produse local, pentru magazine alimentare locale

Am vândut primele sticle de lichior acum doi ani, pe exploatația partenerilor mei de proiect, care comercializează și alte specialități pe bază de sorg – ca făina sau prepatele culinare”, continuă Justin Faida. Reacția primilor clienți este pozitivă: ei apreciază gustul deosebit al acestor produse. „Pentru a camufla gustul amar al sorgului, adaug puțină miere în rețete, care îi conferă o savoare un pic mai dulce. Având în vedere conținutul de alcool scăzut al lichiorului pe care îl produc (de cca 15 %), sper să atrag un public mai larg. Pentru a-l aprecia mai mult, recomand consumul lui în stare proaspătă.” La momentul oportun, Justin Faida ar dori să propună vânzarea lichiorului de sorg prin intermediul magazinelor alimentare din regiune.

1,5 kg de sorg pentru 10 l de lichior

Tehnologia de producție a lichiorului este, de fapt, destul de simplă. „După ce recepționez boabele de sorg, le las la germinat, apoi le las la uscat la 40°C timp de două-trei zile”, explică el. „Apoi le macin, iar produsul (terciul) rezultat este fermentat și transformat în lichior”. Pentru a produce 10 litri de lichior, este nevoie, în medie, de 1,5 kilograme de sorg. „Procesul trebuie pus la punct și mai mult, pentru că în momentul de față, metoda noastră generează mult prea multe reziduuri, după părerea mea”, recunoaște el. Este un aspect suplimentar, care nu-l intimidează pe acest întreprinzător. De altfel, se gândește deja la încă un proiect: berea de sorg. Testele – care au început deja – se anunță promițătoare.

 

Continuați?

Când sorgul este invitat la masa unui restaurant de înalt nivel

Vieille Graine devine membră Sorghum ID