În Italia, marca La Veronese apreciază sorgul
Firma Molino e Riseria Martini, de care ține marca La Veronese este specializată în procesarea cerealelor. Din 2015, este interesată de sorg. Dotată cu două unități de producție și specializată în produsele fără gluten și fără organisme modificate genetic, această societate fabrică o gamă de produse (făinuri crude sau gelatinizate; fulgi) care îi seduce, în prezent, atât pe cei din industria de profil, cât și pe particulari.
Fondată în 1930, societatea italiană Molino e Riseria Martini era, inițial, axată pe procesarea orezului și a porumbului și producția de făină și fulgi. După câteva decenii, s-a specializat în produsele fără gluten și fără organisme modificate genetic – profil prin care această societate se detașează net în peisajul agroalimentar.
La începutul anilor 2000, Molino e Riseria Martini a început să fie interesată de sorg. „Pe parcursul testelor pe care le-am efectuat, urmăream selectarea unor hibrizi care să corespundă calității produselor finale pe care o doresc clienții noștri”, explică Massimiliano Carraro, directorul firmei. Ca și hibrizii de porumb, și cele de sorg conțin niveluri diferite de proteine și de amidon, și pot fi de tip sticlos sau indentat. Aceste diferențe influențează calitatea produsului alimentar și din această cauză, un produs alimentar trebuie bine gândit și structurat încă din câmp.
Așteptările consumatorilor au evoluat și ele, de-a lungul timpului: consistență, granulometrie etc. Sorgul a devenit una dintre cerealele cele mai apreciate de consumatori, mai ales de persoanele alergice la nichel și/sau intolerante la saponine – aceste molecule-detergent și emulsifianți naturali, produși de unele plante. Sorgul prezintă interes și pentru clienții care doresc să cumpere paste, făină sau fulgi care nu conțin nici gluten, nici aditivi, nici agenți de legare. Pentru a atinge acest obiectiv, La Veronese recurge la procesul de gelatinizare. Sub efectul căldurii, moleculele de amidon se umflă, apoi se sparg și se gelatinizează, datorită modificării structurale a catenelor. Acest procedeu permite crearea unei structuri asemănătoare cu cea care se obține prin adăugarea glutenului. În urma acestui proces, gustul, consistența și culoarea făinii rămân neschimbate.
Utilizări multiple
„Sorgul pe care îl folosim provine din sectoare de producție italiene sau europene, organice sau nu – în funcție de cerințele clienților noștri și de imaginea pe care aceștia doresc să o proiecteze prin intermediul etichetelor produselor lor”, continuă Massimiliano Carraro. „Societatea noastră efectuează și operațiuni de decorticare. Acest proces garantează o digestibilitate mai bună a sorgului și împiedică declanșarea proceselor de fermentare. Sunt două aspecte pe care le urmăresc persoanele cu sindrom SIBO (suprapopularea bacteriană a intestinului subțire) și care sunt din ce în ce mai numeroase, pe glob”.
Din 2015, La Veronese furnizează materii-prime producătorilor de diverse tipuri de paste și biscuiți, asigurând, în același timp, și aprovizionarea cu cereale și făină a anumitor distribuitori cu amănuntul. „Această cereală are un gust neutru, este hrănitoare și are o tehnologie de producție durabilă. Sunt avantaje care merită să fie și mai bine cunoscute de industria alimentară”, conchide Massimiliano Carraro.
Firma Molino e Riseria Martini a luat ființă în Italia. Fabrica ei cea mai veche se află în Vigasio (Verona), iar cea nouă, la Castelbelforte (Mantova). Principalii clienți sunt fabricile de paste făinoase, brutăriile și alți distribuitori cu amănuntul și procesatori. Producția ei anuală este de cca 40 000 t, din care 500 t de făină de sorg.
Pagină web: https://laveronese.com/
Linkedin