Dezvoltarea sectorului de sorg pentru biogaz, în Polonia
Numeroasele piețe de desfacere pe care le oferă sorgul, alături de producția de biomasă, reziliența acestei culturi în condițiile schimbărilor climatice și alte caracteristici sunt considerate niște avantaje, în Polonia. În fabricile de biogaz, ca element complementar al porumbului, sorgul oferă o diversificare interesantă. Din acest motiv, este foarte probabil ca această cultură să crească semnificativ, în această țară.
Gabriel Gawrackiest este directorul unei ferme de lângă localitatea Kętrzyn. Exploatația deține una dintre cele o sută cincizeci de instalații de biogaz din Polonia. Ea face parte din vastul sistem de producție Brzeźnica, care acoperă aproape 1200 ha. Rolul lui Gabriel Gawracki este de urmărire și administrare a culturilor. În opinia sa, sorgul este o cultură de viitor, ca materie-primă pentru instalațiile de producție a biogazului.
«Pentru a diversifica culturile folosite ca materie-primă în fabrica noastră de biogaz, după multe consultări, ne-am oprit la sorg, în campania trecută. Am pornit de la 25 ha, dar vom crește suprafața la 70 ha, în următorul sezon de producție.
Ca soi, am ales un sorg-siloz, cu o biomasă destul de mare – caracteristică importantă în utilizarea biogazului. Am stabilit un amestec de 70 % porumb-siloz și 30 % sorg-siloz, ca fiind proporția cea mai potrivită pentru fabrica noastră de biogaz. Pe lângă aceste două materii-prime, noi mai folosim și reziduuri provenite din fabricile de lapte și abatoare, precum și gunoi de grajd lichid. Energia captată astfel este dirijată în rețeaua din exploatație, fiind folosită pentru încălzire.
Unul din principalele avantaje ale acestei culturi este consumul scăzut de apă. În zona noastră, nu am avut nici o picătură de ploaie, între 24 aprilie și 17 iunie. Cultura de sorg nu a dat nici un semn de stres din cauza secetei, deși pe toată durata vegetației nu am avut decât 120 litri de ploaie. Ritmul de creștere al sorgului este și el impresionant. În doar două luni, plantele au trecut de la sămânță la o înălțime de 4,5 metri. Sorgul crește văzând cu ochii și ne-a suprins plăcut din primul an de producție.»